sâmbătă, 6 septembrie 2008

17 decembrie 2007 - Banii nostrii

Artisti ai compromisului: mediatorii

Galceava intre avocati, psihologi si sociologi pe potul medierii

Discutata, negociata, lucrata si elaborata multi ani, Legea privind medierea si organizarea profesiei de mediator a produs dispute din 2006, imediat dupa adoptare. Desi are inca multe carente, legea este vazuta drept o solutie de "eliberare" a instantelor judecatoresti.Discutata, negociata, lucrata si elaborata multi ani, Legea privind medierea si organizarea profesiei de mediator a produs dispute din 2006, imediat dupa adoptare. Desi are inca multe carente, legea este vazuta drept o solutie de "eliberare" a instantelor judecatoresti. Suspinele externe ale ministrilor romani care s-au perindat la Justitie, cu privire la numarul mare de dosare ce trebuie solutionate de judeca tori, i-au determinat de americani sa vina in Romania si sa testeze piata avocateasca.
Primul care s-a aratat interesat de aceasta a fost Tribunalul din Craiova care, cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucuresti, a reusit sa infiinteze primul Centru-pilot de mediere.
Legea medierii este distincta de cea a avocatilor, desi preia multe dintre atributiile acestora. Avocatii vor putea sa medieze in continuare conflicte si litigii, numai ca ar putea fi acuzati de conflict de interese.

250 de euro este costul minim al unei partide de mediere

Numai dupa trei sedinte de mediere, una cu ambele parti, alte doua separat, la care se adauga si cea de-a treia faza in care se incheie acordul de conciliere, mediatorul castiga cel putin 500 de euro, fara sa dea vreo solutie de impacare. Daca se ia o medie de un caz pe saptamana, veniturile mediatorului se ridica la circa 2.000 de euro pe sapta mana. "Experienta Centrului-pilot de la Craiova arata ca 30% din dosarele instrumentate in tribunale vor fi solutionate inca din faza medierii. Din punct de vedere financiar, avocatii vor pierde sume consistente din veniturile lunare. Desi cas- tigul de 2.000 de lei pare mic pentru un avocat, trebuie avut in vedere ca in toata tara sunt circa 10.000 de avocati, dintre care numai in Bucuresti sunt 7.000. Onorariile avocatilor din provincie sunt mult mai mici fata de ale celor din Capitala sau din marile orase. In schimb, vor castiga foarte mult celelalte categorii de persoane, care pana acum lucrau in alte domenii. De asemenea, pentru americanii care sustin cursurile de mediere este o buna afacere si va fi in continuare. Eu cred ca lucrurile nu se vor opri aici si se urmareste organizarea unui master pe aceasta specializare", sustine avocatul Sebastian Cudrici.Suspinele externe ale ministrilor romani care s-au perindat la Justitie, cu privire la numarul mare de dosare ce trebuie solutionate de judecatori, i-au determinat de americani sa vina in Roma- nia si sa testeze piata avocateasca. Prima descindere a avut loc in 2004, iar in anul urmator au organizat in Capitala, impreuna cu Baroul Bucuresti, o conferinta internationala de mediere si arbitraj. La aceasta au participat personalitati in materie din SUA si Uniunea Europeana. Scopul reuniunii era de a convinge Uniunea Nationala a Barourilor din Romania sa dezvolte activitatea de mediere.Primul care s-a aratat interesat de aceasta a fost Tribunalul din Craiova care, cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucuresti, a reusit sa infiinteze primul Centru-pilot de mediere. In prezent, in fiecare judet exista cate un nucleu de cel putin zece persoane pregatite sa practice aceasta noua meserie liberala. Legea medierii este distincta de cea a avocatilor, desi preia multe dintre atributiile acestora. De asemenea, avocatii vor putea sa medieze in continuare conflicte si litigii, numai ca ar putea fi acuzati de conflict de interese, deoarece multe dintre prevederile Legii medierii sunt in contradictoriu cu Legea avocaturii.

Reperele medierii

Potrivit Legii medierii, orice persoana cu studii superioare in orice domeniu de activitate poate deveni mediator, cu conditia sa absolve un curs specializat care dureaza 80 de ore, circa zece zile, si sa fi profesat cel putin trei ani. Desi legea a aparut de mai bine de un an, normele metodologice nu au fost publicate, examenele care ar trebui sa autorizeze mediatorii nu au fost organizate, iar onorariile nu au fost stabilite legal. Astfel, cel putin deocamdata, se pot media conflicte si litigii fara autorizat ie legala.Din 2006, in orice conventie, partile pot introduce o clauza de mediere. Avantajul consta in faptul ca sedintele, discutiile si negocierile dintre parti sunt confidentiale. Mediatorul nu are voie sa dea solutii de impacare, nu are voie sa raspunda nici macar la o intrebare de genul "am dreptate?" si trebuie sa fie nepartinitor. In timp ce ia act de motivele de conflict ale partilor, chiar daca acestea se cearta, se injura ori isi arunca invective, mediatorul are obligatia sa ii lase in pace si doar sa asiste impartial la "spectacol". Specialistii sustin ca, adesea, aceste tipuri de defulari fac bine oamenilor si incep sa inteleaga altfel declansarea si motivele conflictului. Mediatorul nu are voie sa-si manifeste principiile etice in fata partilor, ci doar prin tehnicile de mediere sa-i faca pe oameni sa ajunga singuri la o solutie sau la un compromis de impacare. Daca prima sedinta de mediere esueaza, trece la actul doi si poarta discutii separate cu fiecare parte implicata in conflict. El va transmite oferta de impacare de la o parte la alta. In final se incheie un acord intre cele doua parti. Daca medierea esueaza si nu s-a ajuns la nicio intelegere, partile se pot adresa judecatorului pe calea clasica.Oricum, mediatorul nu poate fi martor intr-un eventual proces si nu are voie sa puna la dispozitia avocatilor sau judecatorului acte, declaratii, acuzatii sau orice alt tip de invinuire facuta in timpul medierii. De asemenea, partile nu au voie sa divulge detalii sau sa faca apel la anumite compromisuri acceptate de partea adversa din timpul medierii.In cazul in care medierea s-a incheiat cu succes, acordul de mediere este semnat de parti, apoi se autentifica la notariat sau se merge la judecator, care va pronunta o hota- rare "in acord perfect" cu intelegerea. Decizia judecatorului nu va mai putea fi atacata prin tribunale. Numai ca posibilitatea medierii a nascut dispute intre... mediatori.

La mediatori turnatoria este legala si obligatorie

In functie de situatia conflictuala dintre parti, judecatorul decide daca este nevoie sa se apeleze la serviciile mediatorilor. Spre deosebire de alte situatii, judecatorul lasa la latitudinea partilor alegerea mediatorului. Desi meseria este inca in faza incipienta, au si inceput contestarile.
Galceava a fost declansata de psihologi. Ei ii ataca pe avocati sustina nd ca acestia nu vor fi niciodata interesati de incheierea unui acord de mediere, pentru ca ei traiesc din perpetuarea conflictelor. Psihologii spun ca in litigiile domestice, mai ales, ei sunt cei mai indicati. Totodata, ei spun ca Legea medierii contravine Legii avocaturii prin cateva elemente. Primul se refera la obligatia mediatorului de a informa autoritatile cu privire la orice act de violenta manifestat in familie asupra femeilor sau a copiilor. In al doilea rand, el este obligat sa raporteze orice ilegalitate, precum tranzactiile care depasesc 10.000 de euro sau traficul de droguri, de persoane sau alte activitati care contravin legii. Toate acestea sunt in contradictie cu secretul profesional prevazut in Legea avocaturii.De cealalta parte, avocatii apreciaza ca pentru profesia de mediator este indicata recrutarea personalului din randul avocatilor. Argumentul lor se bazeaza pe experienta si pe suportul teoretic de care dispun pentru solutionarea oricarui tip de conflict, iar psihologii, sociologii, inginerii sau economistii nu au cum sa inteleaga mecanismele care guverneaza raporturile juridice, expertiza lor fiind limitata la activitatile lor de baza. In plus, mediatorul poate cere opinia exper- tilor din diferite domenii daca nu cunosc anumite aspecte, ceea ce ar conduce la ridicarea pretului orei de mediere. Referitor la litigiile domestice in care psihologii se cred cei mai abilitati, avocatii spun ca experienta in domeniu demonstreaza ca tocmai acestea sunt mai greu de solutionat.Un exemplu este situatia in care un cuplu divorteaza si se duc la mediere pentru reglarea conturilor, inclusiv pensia alimentara a copilului. Au fost situatii in care mama sustinea ca nu are nevoie de pensie alimentara, dar cerea plata lunara a ratei de leasing pentru masina sau casa, lucru acceptat de tata. Un astfel de acord de mediere va fi respins intotdeauna de orice judecator, pensia alimentara nefiind un act de troc intre parinti.

250 de euro este costul minim al unei partide de mediere

Omul nevoit sa apeleze la mediatori pentru conciliere se poate trezi adesea cu nota de plata incarcata. El trebuie sa plateasca in jur de 100 de euro pentru fiecare ora de mediere. Avand in vedere faptul ca nu va primi niciun sfat in favoarea sa, el va prefera in cele din urma sa apeleze la consultarea unui avocat ca sa fie asistat in tribunal, desi il va costa mai mult. Astfel, se poate trage concluzia ca Legea medierii a fost introdusa pentru a debarasa tribunalele de procesomani.Este dificil de apreciat daca acestia se vor multumi cu medierea in locul proceselor. Oricum, venitul unui mediator, mai ales daca nu provine din zona juristilor sau a avocat ilor, se rotunjeste considerabil. Numai dupa trei sedinte de mediere, una cu ambele parti, alte doua separat, la care se adauga si cea de-a treia faza in care se incheie acordul de conciliere, mediatorul castiga cel putin 500 de euro, fara sa dea vreo solutie de impacare. Daca se ia o medie de un caz pe saptamana, veniturile mediatorului se ridica la circa 2.000 de euro pe saptamana. Pentru avocati, asta inseamna venituri si clienti pierdut i sau in plus, daca absolva cursul de mediatori. Potrivit statisticii, venitul net al acestora este de 2.000 de lei lunar. In schimb, pentru psihologi, este mana cereasca, deoarece profesia lor nu este inca "in voga" in tara noastra, iar veniturile sunt foarte mici. Riscul de a pierde bani, cel putin 250 de euro, este doar al partilor aflate in litigiu. Acestea insa se pot consola cu faptul ca ar putea plati si mai mult. In cazul in care opteaza sa fie asistati de avocat la mediere, acest lucru este permis, dar inca nimeni nu poate sti ce statut profesional va avea acesta daca se va ajunge la proces, deoarece Legea medierii interzice folosirea probelor sau a declaratiilor in timpul medierii.
"Experienta Centrului-pilot de la Craiova arata ca 30% din dosarele instrumentate in tribunale vor fi solutionate inca din faza medierii.Din punct de vedere financiar, avocat ii vor pierde sume consistente din veniturile lunare. Desi castigul de 2.000 de lei pare mic pentru un avocat, trebuie avut in vedere ca in toata tara sunt circa 10.000 de avocati, dintre care numai in Bucuresti sunt 7.000. Onorariile avocatilor din provincie sunt mult mai mici fata de ale celor din Capitala sau din marile orase. In schimb, vor castiga foarte mult celelalte categorii de persoane, care pana acum lucrau in alte domenii. De asemenea, pentru americanii care sustin cursurile de mediere este o buna afacere si va fi in continuare. Eu cred ca lucrurile nu se vor opri aici si se urmareste organizarea unui master pe aceasta specializare", sustine avocatul Sebastian Cudrici. Putem trage concluzia ca piata avocaturii in Romania valoreaza circa 20.000.000 de lei pe luna, din care o treime va trece in conturile mediatorilor. Avand in vedere ca avocatii pot deveni si mediatori, veniturile unora ar putea creste, mai ales a celor tineri care nu au inca notorietate. In plus, experienta ca mediator poate propulsa avocatul debutant in randul cadrelor universitare la masteratul care va deveni obligatoriu.

Eliberarea instantelor, beneficiul mediatorilor

Dupa promulgarea Legii medierii, avocatii si-au facut propria lor organizatie exclusivista in materie de mediere, in care sunt primiti numai membrii breslei. Regretatul Cristian Iordanescu, fostul decan al Baroului Bucuresti, declara ca s-a infiintat un centru de mediere si arbitraj, un ONG care a fost creat special pentru pregatirea mediatorilor, dar si drept centru institutionalizat de arbitraj, ca alternativa la arbitrajul de pe langa Camera de Comert si Industrie."Aceasta este o initiativa care pleaca din Barou, iar membrii sunt exclusiv avocati", spunea Iordanescu. In opinia sa, legea are si unele carente. "Desi este vorba despre o profesie liberala, exista o mare dependenta de Ministerul de Justitie, ce autorizeaza tabloul mediatorilor printr-o comisie speciala formata din noua persoane, care nu se stie cum vor fi alese. (...) Romanii sunt cu siguranta pregatiti sa accepte medierea. Si medierea, si arbitrajul sunt variante alternative de solutionare a litigiilor. Este un tronson care vine puternic din spate si are argumente ce tin de cheltuieli mai mici, de scurtarea perioadelor de solutionare a cauzelor", sustinea Cristian Iordanescu. Daniela Popoviciu, mebru al Consiliul de Mediere, apreciaza ca "se poate negocia orice, cu o singura conditie. Partile trebuie sa isi doreasca asta".Violeta Belegante, sef al directiei de Elaborare Acte Normative de la Ministerul Justitiei spune ca "judecatorii pot recomanda partilor sa mearga la mediere. Partile platesc un onorariu care va putea fi controlat de Consiliul de Mediere. Poate fi mai putin costisitor decat onorariul avocat ilor, expertilor sau executorilor". "Pentru a fi mediator in conditiile prevazute de Legea 192/2006, este necesara o specializare asupra procesului de mediere. Aceasta specializare presupune dobandirea unor abilitati noi, specifice. Cum va arata programa de formare a mediatorilor, precum si la ce standarde profesionale va trebui sa raspunda mediatorul in practicarea profesiei este sarcina Consiliului de Mediere sa decida. Rezulta de aici ca nu poate fi mediator o persoana care nu a trecut prin aceasta instruire si care nu a dovedit ca poseda abilitatile cerute de standardul ocupational al mediatorului. Demersurile noastre au ca principal obiectiv ca medierea sa nu devina o barca de salvare a avocatilor si sa fie distorsionata in consecinta, ci sa-si atinga obiectivele pentru care toate organizatiile membre ale Asociatiei Mediatorilor Profesionisti au militat incepand cu 1996", spune presedinta Consiliului National de Mediere, Anca Elisabeta Ciuca.

Experienta americana

Conform avocatului si mediatorului american Fred Souk, sistemul a fost inventat de profesori din cateva universitati americane, ca raspuns la nemultumirea din ce in ce mai mare a tuturor partilor implicate in actul juridic. Astfel, la inceputul anilor '70, judecatorii din SUA erau depasiti de numarul mare de dosare pe care trebuiau sa-l instrumenteze, avocatii la fel, iar medierea a fost adoptata, la inceput, ca experiment, apoi generalizata. Conform statisticilor Guvernului american, procese care in medie se solutionau in sase luni se incheiau, prin intelegerea partilor, in trei-patru zile, scutind astfel timp, bani si nervi. Aproximativ 95-97% dintre cazuri, care ajungeau in mod normal in faza de proces, sunt solutionate de institutia medierii. La aceasta metoda pot apela parti din conflicte de orice tip, de la cauze penale pana la cauze de familie.

Cine poate fi mediator?

Legea spune ca poate fi mediator o persoana care indeplineste urma- toarele conditii:- are studii superioare;- are o vechime in munca de cel putin trei ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de Mediere;- este apta, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activitati;- se bucura de o buna reputatie si nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;- a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, in conditiile legii, cu exceptia absolventilor de programe postuniversitare de nivel master in domeniu, acreditate conform legii si avizate de Consiliul de Mediere;- a fost autorizata ca mediator de catre Consiliul de Mediere. Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, posesori ai unui document de calificare in profesia de mediator, obtinut intr-unul dintre aceste state, dobandesc, in contextul dreptului de stabilire, accesul la profesie in Romania, dupa recunoasterea acestor documente de catre Consiliul de Mediere, conform Legii nr. 200/ 2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile ulterioare.
"Experienta Centrului-pilot de la Craiova arata ca 30% din dosarele instrumentate in tribunale vor fi solutionate inca din faza medierii. Din punct de vedere financiar, avocatii vor pierde sume consistente din veniturile lunare. Desi castigul de 2.000 de lei pare mic pentru un avocat, trebuie avut in vedere ca in toata tara sunt circa 10.000 de avocati, dintre care numai in Bucuresti sunt 7.000. Onorariile avocatilor din provincie sunt mult mai mici fata de ale celor din Capitala sau din marile orase. In schimb, vor castiga foarte mult celelalte categorii de persoane, care pana acum lucrau in alte domenii. De asemenea, pentru americanii care sustin cursurile de mediere este o buna afacere si va fi in continuare. Eu cred ca lucrurile nu se vor opri aici si se urmareste organizarea unui master pe aceasta specializare", sustine avocatul Sebastian Cudrici.

Niciun comentariu: